Atentie! Informaţiile oferite de aceast blog nu înlocuiesc vizita la medicul dumneavoastră. Scopul acestei lucrări este de a vă ajuta să înţelegeţi mai bine diferitele afecţiuni, tulburări, teste şi tratamente, astfel încât să puteţi comunica mai eficient cu medicul dumneavoastră şi împreună să colaboraţi pentru menţinerea unei mai bune stări de sănătate.

Durerea la nivelul gleznei şi al piciorului

Interpretarea semnelor si a simptomelor in cazul durerilor la nivelul gleznei şi al piciorului 

Durere glezna si picior
Aproape oricine s-a confruntat cu dureri episodice la nivelul gleznei sau al piciorului. Adesea, durerea apare ca urmare a unui pas greşit, soldat cu scrântirea încheieturii sau chiar cu o fractură, sau este asociată unei afecţiuni banale de genul unei bătături. De multe ori, durerile gleznei şi ale piciorului apar datorită uneia din următoarele afecţiuni:
• Tendinita achiliană 
 Durerea apare în locul în care tendonul lui Achile întâlneşte călcâiul. Tendonul lui Achile este sensibil la palpare.
 • Fractura osoasă 
 Durerea are drept cauză fractura unui os de la nivelul gleznei sau al piciorului. Astfel de traumatisme apar datorită unui pas greşit sau ca urmare a unui accident.
 • Monturile
 Montul este o deformare frecventă a articulaţiei degetului mare de la picior. Determină umflarea dureroasă a articulaţiei deformate, la baza degetului mare.
 • Guta
 Guta în faza acută produce dureri îngrozitoare, cel mai frecvent la nivelul articulaţiei de la baza degetului mare de la picior. Durerile se instalează rapid şi sunt produse de orice mişcare a articulaţiei afectate. Chiar şi frecarea cearşafului de articulaţia afectată poate fi dureroasă. 
• Metatarsalgia 
 Durerea apare la nivelul proeminenţelor osoase în zonele în care piciorul se sprijină de sol, în timpul mersului sau când staţi în picioare.
 • Neurinomul Morton 
 Durerea, ascuţită sau cu caracter de arsură, este resimţită între al treilea şi al patrulea deget de la picior. Adesea, durerea se agravează când purtaţi încălţăminte strâmtă.
 • Artroza 
 Durerea este cronică şi lent progresivă. Se poate agrava când căraţi greutate. 
• Fasdita plantară 
 Durerea este localizată la nivelul călcâiului şi, adesea, severitatea maximă apare la primul pas făcut dimineaţa, la trezire sau o dată cu primul pas făcut după ce aţi stat un timp aşezat. Frecvent, mersul ameliorează durerea.
 • Entorsa
 Entorsa apare când o articulaţie se deplasează mai mult decât îi permite mobilitatea normală, întinzând sau rupând ligamentele. Durerea este adesea însoţită de umflarea regiunii.
• Tendinita 
 Durerea apare datorită inflamaţiei unui tendon de la nivelul piciorului sau al gleznei.

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.